Stii cat de mult imi place sa vorbesc.
Dar asta nu inseamna ca nu stiu sa ascult.
Esti imprevizibila. Sau nehotarata. Nu stiu exact, nu-mi pot da seama ce te defineste mai mult .
Esti asemenea unui copil.
Cade, se loveste, plange, se ridica si apoi isi continua joaca.
Copii sunt nebuni ? Nu, doar profita de fiecare secunda. Sunt constienti ca, daca vor continua sa planga , durerea nu va disparea in mod miraculos. Nu!
Ti-a ramas ceva din comportamentul copilului care ai fost odata. Nu l-ai lasat sa moara. Foarte probabil , va muri odata cu tine. Trupul tau reprezinta casa a 2 suflete: adultul si copilul. Atat de diferiti! Nu-i de mirare ca uneori , cei din preajma ta , sunt nedumeriti. Cum poti sustine ceva cu tarie , ca mai apoi sa sustii contrariul ?
Dar ei nu stiu. Nu stiu ca sunt martorii unei lupte interioare. O lupta data intre prezent si trecut.
Oglinda reflecta imaginea ta. Dar nu iti dezvaluie secretul .Nu poate reda batalia. La fel si ceilalti, nu pot vedea dincolo de chipul tau.
Chipul tau inocent.
Dar ochii tai au fost cei care mi-au spus povestea ta.
Nu ii pot uita. Vad in ei furia specifica unui copil, ura , frica dar si veselia. Toate aceste stari ce se succed mai repede decat pot ei sa inteleaga. Supararea ta e de scurta durata. Urasti atat timp cat obiectul urii e in fata ta.
In schimb , nu uiti nicodata sa razi. Si ce frumos este sa te privesc!
Ochii tai imi zambesc.
Iti multumesc!
D.
) [ pt simplul motiv ca-mi place sa stau in casa ]
d) ma mai gandesc. zau!
? well, am 1000 de min si 1000 de sms'uri in reteaua orange --> yuhuu! ]
